7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiVecinul victimei rachetelor ce au lovit Polonia: „ Toată lumea se teme”

Vecinul victimei rachetelor ce au lovit Polonia: „ Toată lumea se teme”

Vecinul uneia dintre victimele rachetelor ce au lovit Polonia spune că „ Toată lumea se teme”, dar viața va merge înainte.

La câteva ore după ce o rachetă rătăcită a adus moartea în satul lor, locuitorii din Przewodow, situat în sud-estul Poloniei, s-au luptat miercuri (16 noiembrie) să conștientizeze că războiul aflat la ușa lor s-ar putea răspândi oricând peste graniță.

Pentru mulți, teroarea sau neîncrederea au fost emoțiile primordiale, deși unii și-au exprimat ușurarea că racheta care a ucis doi dintre vecinii lor marți (15 noiembrie) părea să fi fost un accident cauzat de apărarea antiaeriană a Ucrainei și nu de vreun atac rusesc.

„Cui nu i-ar fi frică? Toată lumea se teme, pentru că suntem cei mai apropiați”, a declarat pentru Reuters un mecanic pensionar, în vârstă de 67 de ani, Ryszard Turczanik.

„Acesta este colțul cel mai aproape de graniță. Dar acesta este singurul pericol aici? Poate că există un pericol și din Belarus”, a spus Turczanik, potrivit Reuters.

Vecinul victimei rachetelor ce au căzut în Polonia spune că toată „lumea se teme” și că cei ce au murit erau oameni de nădejde

Victimele exploziei au fost doi lucrători bărbați dintr-un depozit, unul în vârstă de 58 de ani și celălalt de 62 de ani. Unul dintre ei era vecinul lui Turczanik.

„A fost un om de foarte mare ajutor. Avea mereu grijă de refugiații ucraineni”.

După ce a început războiul, „a mers de multe ori la graniță pentru a ajuta”, a spus Turczanik.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Procurorii sud-coreeni cer pedeapsă cu închisoarea pentru liderul Samsung, într-un dosar controversat

Președintele grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, se confruntă cu o cerere de condamnare la cinci ani de închisoare, formulată de procurorii sud-coreeni în...

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă