2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăPoliticăVasile Dîncu o amenință pe Ligia Deca, ministrul Educației, că-i va cere...

Vasile Dîncu o amenință pe Ligia Deca, ministrul Educației, că-i va cere demisia

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, arată că dacă ministrul Educației, Ligia Deca, nu revine asupra retragerii atribuțiilor lui Florin Lixandru, social-democrații vor fi obligați să ceară demisia ei și să renunțe la colaborarea cu echipa sa.

Dîncu spune că a constatat „cu stupefacție un comportament greu de înțeles” al ministrului Educației, Ligia Deca, în ceea ce privește atitudinea față de partenerii de coaliție și față de beneficiarii și actorii din sistemul educațional, potrivit jurnalul.ro.

„La nivelul PSD, am avut încă de la început dorința de a lucra onest, într-un efort partenerial comun, în grupurile stabilite la nivelul partidelor din coaliție, la optimizarea proiectelor de legi ale educației. Încercarea de a trece legile printr-o consultare formală cu partidele din coaliție, <în două zile>, ne-a pus în situația de a cere mai mult timp pentru analize aprofundate și pentru consultarea oamenilor și organizațiilor din sistemul educațional. Cred că aceasta este calea responsabilă pentru aceste legi vitale pentru viitorul României și susținem, în continuare, că legile educației nu pot fi dezbătute, nici măcar în coaliție, în regim de urgență. Nu pot înțelege secretomania legată de legile educației și nici disprețul pentru dialog și colaborare”, scriu Dîncu pe Facebook.

Dîncu va cere ca Ligia Deca să-și dea demisia dacă nu revine asupra retragerii atribuțiilor secretarului de stat Florin Lixandru

Potrivit acestuia, retragerea atribuțiilor secretarului de stat Florin Lixandru pentru delict de opinie este „un act de autoritarist și totalitar care aduce aminte de vremuri pe care le credeam demult apuse. Acest abuz de putere al unui proaspăt și în același timp tânăr ministru ne aduce în atenție necesitatea de a ne gândi inclusiv la modificări privind funcționarea guvernului și exercitarea răspunderii ministeriale. Exercitarea unei înalte demnități, cum este cea de ministru, are nevoie de exercitarea autorității, dar în același timp nu poate să se exercite de maniere discreționare sau după criterii de simpatii politice”.

„Cred că Doamna Ministru va avea înțelepciunea să revină asupra acestei decizii, altfel suntem obligați să cerem demisia ministrului și să renunțăm la colaborarea cu echipa sa, adică să-i retragem și noi – PSD – atribuțiile delegate prin votul pentru această echipă de guvernare. Alături de colegii mei din PSD, am constatat că aprobarea urgentă, fără dezbatere, a acestor două legi este cea mai mare preocupare manifestă a ministrului, legând-o în mod fals de posibilitatea pierderii finanțărilor prevăzute de PNRR”, adaugă preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Acesta îi amintește ministrului educației că Planul Național de Redresare și Reziliență, unde România are prevăzută suma de 3,6 miliarde de euro doar pentru educație, nu cere noi legi ale educației. PNRR nu cere să fie bulversat întreg sistemul, ci solicită, conform angajamentului României, exprimat de un guvern din care PNL a făcut parte și pe care l-a condus la nivel de Prim-Ministru – ajustări legislative care să faciliteze realizarea reformelor și a investițiilor, având ca termen trimestrul III din anul 2023, în domenii precum: infrastructura de digitalizare rezilientă, cariera didactică, finanțarea sistemului, digitalizare, educație incluzivă etc.

„Există în PNRR ținte și termene care trebuie urmărite și pentru toate elementele de reformă sunt prevăzute măsuri legislative precise care se pot implementa chiar și prin ordine de ministru. Între timp au venit foarte mulți bani pentru digitalizare, pentru combaterea abandonului școlar, pentru dotarea de laboratoare și spații de învățământ, avem o finanțare uriașă de 1 miliard de euro pe care trebuie să o accesăm și să cheltuim banii cu folos. Ministerul Educației ar trebui să se concentreze, așa cum propun specialiști în educație, pe constituirea rapidă (ar trebui să existe deja!) a unei echipe interministeriale care să se ocupe de implementarea proiectelor prevăzute de PNRR, să producă rapoarte de progres lunare sau trimestriale, să adopte un HG cu termene și responsabilități, dar și un pachet legislativ țintit pe aceste elemente. Avem o asemenea echipă? Avem un plan de măsuri si un calendar precis? Stadiul implementării măsurilor din educație este un punct permanent pe fiecare ședință de guvern? Știm cine sunt responsabili pentru fiecare proiect pentru ca opinia publica să poată urmări modul în care se îndeplinesc aceste obiective? Opinia publică și mediul educațional așteaptă din partea doamnei ministru Ligia Deca un răspuns cu privire la stadiul implementării acestor elemente de reformă din România Educată și din PNRR, o organizare eficientă, pragmatică și rapidă pe aceste proiecte. Concentrarea pe o reformă fundamentală și structurală a educației, care ar trebui să se facă prin dialog și prin consultare publică, este o țintă falsă sau o neînțelegere. De fapt, senzația mea este că se trage de timp cu motivația că nu avem noi legi ale educației. Fidelitatea pentru România Educată cred că trebuie probată nu prin gesturi autoritariste, ci prin acțiune pragmatică, dinamism și înțelegerea urgenței”, susține Vasile Dîncu.

„Dacă Doamna Ministru sau oricine din Ministerul Educației dorește să se consulte și cu echipa PSD suntem deschiși să sprijinim acest proces de implementare a țintelor din PNRR, dar este nevoie de acțiune guvernamentală susținută, de dialog și efort continuu” – își termină acesta postarea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă