2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiVasile Dîncu a discutat cu Ministrul Apărării din Ucraina în contextul războiului

Vasile Dîncu a discutat cu Ministrul Apărării din Ucraina în contextul războiului

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării, a discutat telefoni cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, despre situația din Ucraina.

Vasile Dîncu i-a felicitat pentru curajul de care au dat dovadă. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, le-a transmis că țara noastră este alături de ei și vor avea parte de susținere totală.

Mai mult, Vasile Dîncu i-a povestit și despre eforturile societății și autorităților din România prin care se încearcă sprijinul refugiaților ucraineni. Acesta a amintit de hub-ul umanitar de la Suceava, unde s-a creat un centru logistic de stocare și distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenței umanitare către Ucraina.

„Ministrul ucrainean al apărării a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat până în prezent, inclusiv pentru umanitatea manifestată de poporul român față de refugiații ucraineni, subliniind faptul că, în situația actuală, orice ajutor este necesar și binevenit”, conform unui comunicat al MApN.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...
Ultima oră
Pe aceeași temă