Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, critică o faimoasă expoziție de artă, pentru unele lucrări pe care le expune, în aceste zile.
Vasile Bănescu indică numele expoziției și confirmă că ea „și-a creat în timp și pe bună dreptate un excelent renume în România”. Totuși, printre piesele expuse în septembrie 2023, sunt și obiecte care aduc „nesimțirea spirituală, obscenitatea vizuală și batjocorirea purității dumnezeiești întrupate în Hristos sau Sfânta Fecioară Maria”, scrie reprezentantul BOR.
„Biserica nu este și nu are dreptul să fie un (absurd) cenzor al artei care e în mod natural liberă ca pasărea cerului. Biserica, nu doar ca instituție, poate fi însă o lucidă școală a discernământului care nu e incompatibil cu nimic și care tresare reflex în fața urâtului absolut ce culminează în blasfemie”, subliniază Vasile Bănescu.
El își însoțește textul postat pe facebook cu câteva fotografii.
Într-adevăr, cel puțin una dintre fotografiile postate de reprezentantul BOR se regăsește, parțial, chiar în prezentarea oficială postată pe internet de organizatorii expoziției. Evenimentul artistic poartă numele „Nymhs and Zombies”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!