8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăVârstnicii care au depus cereri în cursul lunii iulie vor primi sumele...

Vârstnicii care au depus cereri în cursul lunii iulie vor primi sumele oferite de Primăria Constanța

Începând de luni, 28.08.2023, 126 vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii iulie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța.

Luna aceasta sunt premiate 79 de persoane care au împlinit 80 de ani, 23 de persoane de 90 de ani și 24 de cupluri care au petrecut împreună jumătate de secol, se arată într-un comunicat de presă.

Primăria Constanța oferă locuitorilor orașului, care au împlinit aceste venerabile vârste, următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii trebuie să trimită pe adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:
– cerere tip;
– copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
– copie conform cu originalul a cărții de identitate;
– copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie – pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 – 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață, ” au informat reprezentanții Primăriei Constanța.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă