Compania Dacia a înregistrat o creștere a vânzărilor de 8,6% în Europa, cu o urcare a cotei de piață la 4,6.
Mașinile Dacia sunt tot mai populare în Europa
Potrivit unui raport al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în iunie un avans de 8,6%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4,6%, de la 4,4% în perioada similară din 2023.
În iunie, în Europa, s-au înmatriculat 60.395 de autoturisme Dacia, comparativ cu 55.594 în perioada similară din 2023.Cererea de mașini Dacia s-a înregistrat în statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
În primele şase luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 3,6% în Europa. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat 305.713 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – iunie 2023, când au fost înregistrate 294.962 vehicule.
Vânzările celorlalte companii auto
Marii producători auto au raportat evoluţii mixte ale vânzărilor în iunie: creşteri la grupul Volkswagen (3,2%) şi la grupul Renault (7,6%), scăderi la grupul Stellantis (1,8%), la Tesla (7,2%) şi la Ford (24,7%).
Iar în prima jumătate a acestui an, marile companii producătoare de mașini au raportat evoluţii mixte. Mai multe grupuri au avut o creștere, precum grupul Volkswagen (3,4%) și grupul Stellantis (0,1%), în timp ce unele au finalizat perioada cu scăderi, precum grupul Renault (3,8%), Tesla (12%) şi la Ford (16,9%).