Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile lui Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), plenul Parlamentului urmând să decidă prin vot cine va ocupa această funcţie.
S-au înregistrat 17 voturi ‘pentru’ şi 9 ‘împotrivă’ pentru raportul comisiilor, în care se precizează că cei doi candidaţi întrunesc condiţiile necesare numirii în această funcţie.
La audierea din comisii, Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi deputat PSD, a declarat că în ultimii 5 ani a activat la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, menţionând că nu mai este om politic de 8 ani.
Știrea inițială
Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, va candida pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii. Pentru acest post va fi susţinut la votul din Parlament de coaliţia de la putere.
Actualul preşedinte Vlad Stoica nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat. Termenul de depunere al candidaturilor la şefia ANCOM expiră astăzi, iar votul este programat pentru 9 mai, potrivit Mediafax.
La ANCOM lucrează şi soţia lui Valeriu Zgonea, Laura Zgonea, în funcţia de secretar general.
Zgonea a fost achitat, pe 11 februarie 2022, pentru trafic de influenţă, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă. În prima instanţă, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
Mandatul actualului şef al ANCOM expiră pe 11 mai. Vlad Stoica nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat. Termenul de depunere al candidaturilor expiră astăzi, iar audierea candidaţilor s-a decis duminică seara pentru luni, ora 15.00.