10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăUSR sesizează autoritățile canadiene și DNA pentru manipularea bursei de către Ciolacu

USR sesizează autoritățile canadiene și DNA pentru manipularea bursei de către Ciolacu

Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat că a sesizat DNA și autoritățile canadiene pentru “manipularea bursei” de către Ciolacu.

Cătălin Drulă a trimis în această dimineaţă sesizare oficială la Ontario Securities Commission, instituţia care supervizează tranzacţiile bursiere din Canada, „pentru a investiga o posibilă manipulare” a acţiunilor companiei Gold Corporation, informează USR, potrivit Agerpres.

“Am depus oficial plângere la Agenția de Reglementare a Pieței de Capital din Canada. Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!

Marcel Ciolacu a manipulat piața de capital prin declarațiile sale. Vom depune inclusiv o plângere la DNA.

Pe scurt: dacă pe 31 ianuarie 2024, valoarea unei acțiuni Gabriel Resources valora 0,45 dolari, pe 7 martie, cu o zi înainte de verdict, acestea ajunseseră la 0,87 dolari. Acțiunile s-au dublat imediat după declarațiile lui Marcel Ciolacu cu privire la iminența pierderii procesului în cazul Roșia Montana. A fost o hoție coordonată de însuși premierul României, o creștere artificială și controlată a acțiunilor.

O mână de băieți deștepți au câștigat din manipularea bursei. Trebuie să aflăm numele lor.

Am sesizat autoritățile canadiene, dar este nevoie și de o anchetă DNA, ASF și ANI.

Cum va mai putea Marcel Ciolacu să negocieze ceva pentru România din calitatea de premier al țării, în condițiile în care am văzut că reprezintă interesele unui grup organizat? Niciun partener străin nu va mai avea încredere într-un astfel de premier, implicat într-o escrocherie pe bursă.

Avem de-a face cu o manipulare deliberată, cu beneficii ilegale pentru câțiva,” a transmis Drulă pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

În Bucovina, se împodobesc brazi la porțile celor care poartă numele Ion Marți, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, peste 1,9 milioane de români, serbează onomastica,...

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...

Atenționare meteo: Vânt puternic și ploi moderate în următoarele zile, cod galben în zonele montane

Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Suceava, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică...
Ultima oră
Pe aceeași temă