3.4 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieUniversitatea din București îi retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Antonescu

Universitatea din București îi retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Antonescu

Universitatea din Bucureşti a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareşalului Ion Antonescu, hotărârea fiind luată, astăzi, de Senatul acestei instituţii de învăţământ superior.

„Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la bază faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din Bucureşti, instanţă care a funcţionat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste şi Italiei fasciste”, informează un comunicat de presă al universităţii.

Potrivit Universităţii din Bucureşti, pe tot parcursul guvernării sale „autoritare”, mareşalul a manifestat „o puternică atitudine antisemită”, fapt exprimat şi public cu numeroase ocazii.

„Ca atare, chiar dacă numărul evreilor români şi al celor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România este că în perioada respectivă în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni. La aceştia se adaugă mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimişi în Transnistria. Dat fiind că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, faptele şi acţiunile mareşalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universităţii din Bucureşti, conform căruia persoana nominalizată a fost condamnată definitiv şi irevocabil pentru crime împotriva umanităţii”, se explică în comunicat.

Senatul Universităţii din Bucureşti a mai ţinut cont de faptul că acordarea acestei distincţii onorifice mareşalului Ion Antonescu în anul 1941 s-a produs în condiţiile „distorsionării” principiului autonomiei universitare şi în spiritul „promovării cultului personalităţii” pentru conducătorul statului.

„Astăzi, Senatul Universităţii din Bucureşti doar a constatat că nu mai poate asocia instituţia cu Mareşalul Ion Antonescu şi i-a retras titlul de DHC, aşa cum a procedat imediat după Revoluţie prin retragerea titlului lui Nicolae Ceauşescu”, a declarat rectorul Marian Preda, citat în comunicat.

El a anunţat că s-a decis formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de Doctor Honoris Causa acordate în trecut de universitate, în perioada regimurilor dictatoriale din România.

„Locul în istorie al mareşalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universităţii din Bucureşti sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcţie, cu atât mai puţin şefului statului aflat în funcţie, aşa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu. Nu putem critica obedienţa politică din prezent a altora menţinând-o, prin inacţiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituţii. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de mareşalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuţia sa directă la Holocaust sunt evidente. (…) Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocităţilor şi mărturiile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare. Oricine a dat ordine şi a contribuit la toate acestea este responsabil în faţa istoriei. Iar mareşalul Ion Antonescu, ne arată dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României şi pe cele prin care a trecut armata română sub comanda sa”, a transmis Preda.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă