După mai bine de două decenii de negocieri, Uniunea Europeană (UE) și blocul sud-american Mercosur (format din Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay) au anunțat semnarea unui acord de liber schimb în Montevideo, potrivit Reuters.
Uniunea Europeană și Mercosur au ajuns la un acord comercial
Deși liderii, inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au prezentat înțelegerea drept un pas necesar atât economic, cât și politic, acordul se confruntă cu opoziție puternică în Europa, în special din partea Franței și a fermierilor europeni.
Ursula von der Leyen a descris acordul drept „un câștig reciproc” și „o necesitate politică” într-un context global în care se simt tendințe de izolare și fragmentare. Acordul este văzut ca o șansă pentru diversificarea comerțului UE, mai ales după pierderea accesului aproape complet la piața Rusiei și după îngrijorările legate de dependența de China.
Germania, Spania și alte state membre UE susțin acordul, considerându-l esențial pentru deschiderea piețelor sud-americane pentru mașini, utilaje și produse chimice europene, precum și pentru accesul la resurse critice precum litiul, esențial în tranziția ecologică europeană.
În plus, acordul promite avantaje pentru exportatorii de produse agricole din UE, precum brânzeturi, șuncă și vinuri, care ar beneficia de taxe vamale reduse.
Franța a etichetat acordul drept „inacceptabil”, invocând îngrijorări legate de standardele de mediu și de protecția fermierilor locali. Ministrul francez al Comerțului, Sophie Primas, a promis să blocheze aprobarea acordului în stadiile următoare.
Italia și Polonia au exprimat, de asemenea, opoziție, iar grupurile ecologiste, cum ar fi Friends of the Earth, critică acordul ca fiind unul care ar agrava criza climatică.
Fermierii europeni protestează împotriva importurilor de produse agricole sud-americane, în special carne de vită, care ar putea intra pe piața UE la prețuri mai mici și fără a respecta standardele stricte de mediu și siguranță alimentară din Europa.
Pentru ca acordul să intre în vigoare, este necesară aprobarea a 15 din cele 27 de state membre UE, reprezentând 65% din populația UE, precum și o majoritate simplă în Parlamentul European. Deși opoziția condusă de Franța reprezintă un obstacol major, negociatorii sud-americani rămân optimiști că UE va da în cele din urmă undă verde.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!