Comisia Europeană a decis, astăzi, 15 iulie, ca Ungaria să fie trimisă în fața Curții de Justiție a UE, deoarece o lege maghiară discriminează persoanele pe baza orientării sexuale și a identității de gen.
Într-un comunicat al CE, aceasta transmite că legea respectivă încalcă normele pieței interne, drepturile fundamentale ale persoanelor (îndeosebi persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen, non-binare, intersexuale și queer,) precum și – în legătură cu aceste drepturi fundamentale – valorile UE.
Legea maghiară pune în evidență și vizează conținutul ce promovează sau prezintă „divergențe față de identitatea de sine corespunzătoare sexului la naștere, schimbarea sexului sau homosexualitatea” în cazul persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Această trimitere în fața Curții este următoarea etapă din procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiată de Comisie la 15 iulie 2022 împotriva Ungariei printr-o scrisoare de punere în întârziere. Întrucât autoritățile maghiare nu au răspuns într-o măsură suficientă preocupărilor Comisiei în legătură cu egalitatea și protecția drepturilor fundamentale și nu s-au angajat în niciun fel să remedieze incompatibilitatea, Comisia a trimis Ungariei un aviz motivat la 2 decembrie 2021.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!