-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn tribunal de lângă Paris nu i-a încuviințat lui Julian Assange să...

Un tribunal de lângă Paris nu i-a încuviințat lui Julian Assange să solicite azil în Franța

Un tribunal din apropiere de Paris a respins marţi o cerere a unei asociaţii care dorea să îi permită fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, să solicite azil în Franţa din Marea Britanie, unde este închis în vederea unei posibile extrădări în Statele Unite, notează AFP, conform agerpres.ro.

„Circumstanţele privării sale de libertate nu permit să se facă excepţie de la regula” în dreptul francez care impune „prezenţa solicitantului în persoană pe teritoriul naţional sau al Uniunii Europene” pentru a depune o cerere de azil în Franţa, a rezumat ordonanţa emisă la Créteil.

Pe 9 martie, asociaţia Robin des Lois a dat statul francez în judecată pentru a-l constrânge să „pună în aplicare toate măsurile necesare pentru a-i permite lui Julian Assange să-şi înregistreze la ghişeul unic cererea de azil politic” din Marea Britanie , a reamintit ordonanţa.

Organizaţia a contestat mai multe articole de lege în baza cărora un străin care solicită azil trebuie să facă acest lucru de pe teritoriul francez. Potrivit petiţiei, aceste articole erau „contrare” preambulului Constituţiei Franţei şi mai multor convenţii internaţionale.

Julian Assange este urmărit penal în Statele Unite pentru că a publicat din 2010 peste 700.000 de documente confidenţiale privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan. Astfel, el riscă zeci de ani de închisoare.

Guvernul britanic a acceptat extrădarea sa în iunie 2022, dar Julian Assange a făcut recurs la această decizie.

El a fost arestat şi încarcerat în 2019 în închisoarea de maximă securitate Belmarsh, lângă Londra, după ce a petrecut şapte ani izolat în ambasada Ecuadorului la Londra pentru a evita extrădarea sa în Suedia într-o anchetă pentru viol, clasată fără urmare în 2019.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă