Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Adalbert Mate, MATE, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, județul Harghita.
La data de 9 iulie, în jurul orei 12:00, acesta a plecat de pe raza stațiunii Costinești, județul Constanța, fără a reveni până în prezent.
Bărbatul împreună cu soția, fiica și nepoata așteptau să li se elibereze o cameră la un hotel din stațiunea Costinești. Întrucât camera nu era încă pregătită, aceștia au mers pe faleză unde bărbatul a spus că va merge la toaletă.
Nu este cunoscut ca având probleme medicale, psihice sau de altă natură.
Bărbatul nu vorbește limba română.
Semnalmentele sale sunt următoarele: înălţime 1,75 m, greutate 75 de kilograme, ten deschis, față ovală, păr grizonat, calviție frontală, ochi căprui.
La data plecării, purta geacă, din piele, de culoare maro, pantaloni de culoare neagră, tricou de culoare alb cu negru și pantofi negri.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția stațiunii Costinești tel. 0241.734.017 sau Dispeceratul IPJ Constanța, tel.0241.611364 int.20005.