5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiUn proiect de lege bipartizan oferă calea către rezidența legală pentru imigranții...

Un proiect de lege bipartizan oferă calea către rezidența legală pentru imigranții fără acte din SUA

Reprezentanta republicană a Statelor Unite din Florida, Maria Salazar, a vorbit marți despre „Legea demnității”, un proiect de lege bipartizan de reformă a imigrației la care a fost co-autor, menit să legalizeze statutul pentru imigranții fără acte care trăiesc în SUA.

 „ Aceasta nu este amnistia”, a spus Salazar, la o conferință de presă, în care a subliniat că o cale propusă, pentru migranții care ar fi intrat ilegal în SUA, ar fi aceea de a deveni rezidenți legali, inclusiv să plătească aproximativ 5.000 de dolari în șapte ani.

Calea către rezidența legală este o fațetă a legislației propuse, care se ocupă și de securitatea frontierei, solicitanții de azil și traficul de persoane.

Texas: Cel puțin 46 de persoane au fost găsite moarte într-un camion abandonat

Cel puțin 46 de persoane au fost găsite moarte într-un camion abandonat la periferia orașului San Antonio, Texas.

Un oficial a declarat că 16 persoane, inclusiv patru copii, au fost, de asemenea, transportate la spital, scrie BBC.

Supraviețuitorii sufereau de insolație și epuizare din cauza căldurii.

San Antonio, care se află la 250 km de granița dintre SUA și Mexic, este o rută de tranzit importantă pentru traficanții de persoane.

Traficanții de persoane folosesc adesea camioane pentru a transporta migranții fără documente, după ce se întâlnesc cu aceștia în zone îndepărtate, odată ce au reușit să treacă în Statele Unite.

„Aveau familii… și probabil că încercau să găsească o viață mai bună”, a declarat primarul din San Antonio, Ron Nirenberg.

Un camion plin cu cadavre
Echipele de intervenție au sosit inițial la fața locului în jurul orei locale 18:00 (23:00 GMT), a declarat presei șeful pompierilor din San Antonio, Charles Hood.

„Nu ar trebui să deschidem un camion și să vedem grămezi de cadavre înăuntru. Niciunul dintre noi nu vine la serviciu imaginându-și așa ceva”, a spus el.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...
Ultima oră
Pe aceeași temă