Un minor de 16 ani, care conducea o maşină în Târgoviște, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, după ce ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat într-o clădire, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
„La data de 1 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localităţii. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că un autoturism, condus de o persoană de 16 ani, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu (imobilul unei – n.r.) societăţi comerciale”, a precizat IPJ Dâmboviţa, potrivit agerpres.ro.
În urma impactului nimeni nu a fost rănit.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a mai precizat sursa citată.
Dâmboviţa: Circulaţie blocată la ieşirea din Târgovişte în urma unui accident
”Coliziune între trei vehicule, două autoturisme şi un cimentruc, cauza probabilă neacordare de prioritate de trecere vehicule. Trafic blocat”, potrivit IPJ Dâmboviţa.
În urma accidentului, o persoană a fost rănită şi transportată la spital.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!