3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialUn incendiu puternic mistuie o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei

Un incendiu puternic mistuie o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei

Un incendiu a cuprins luni seară o hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit jurnalul.ro.

Traficul este restricționat în zonă pentru a facilita accesul autospecialelor de pompieri.

O hală dezafectată din Sectorul 1 al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări luni seară.

Accesul masinilor de intervenție este foarte îngust, spun locuitorii din zonă, care au precizat pentru Antena 3 CNN că au auzit mai multe explozii.

”La sosirea primelor echipaje de intervenție, ardea la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 650 metri pătrați. Au fost alertate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD”, informeză ISU București – Ilfov.

Din cauza suprafeței mari pe care se manifestă incendiul dispozitivul a fost suplimentat cu încă șapte autospeciale de stingere, a precizat sursa citată.

Update:

Clotilde Armand: Cei afectați de incendiul din Sectorul 1 pot suna la Serviciul Urgențe din DGASPC

”Avem mai multe echipaje ale Poliției Locale în zona incendiului din nordul Capitalei, sprijinim echipele de pompieri și ale Brigăzii Rutiere. Persoanele care locuiesc în aproprierea zonei afectate care au nevoie de sprijin sau cazare pot suna la Serviciul Urgențe din cadrul DGASPC Sector 1: 0734.454.543”, a arătat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Autospecialele de stingere cu apă și spumă au intrat mai greu pe străzile înguste pentru că sunt zone unde s-a construit haotic (…). Am cerut verificări la Departamentul de Urbanism privind cele două incendii care au avut loc astăzi (luni – n.r.) în Sectorul 1, cine sunt proprietarii imobilelor afectate și ce avize au fost emise în aceste zone”, a mai arătat în postarea de pe pagina sa de socializare Clotilde Armand.

Incendiu puternic la o hală dezafectată a unei fabrici de maşini grele din Capitală

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la o hală dezafectată a fabricii de maşini grele din Capitală. Flăcările au cuprins acoperişul pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, conform primele informaţii.

La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare şi una de prim ajutor.

În prezent se lucrează pentru lichidarea incendiului. Din interiorul clădirii au fost scoase mai multe butelii de oxiacetilenă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă