4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieUn executor judecătoresc, fiu de procuror, s-a împușcat. Ancheta o face Parchetul...

Un executor judecătoresc, fiu de procuror, s-a împușcat. Ancheta o face Parchetul General

Parchetul General a preluat ancheta în cazul unui executor judecătoresc despre care se presupune că a încercat să se sinucidă.

Victima este Adrian Petrică Niţă (31 de ani), fiul unui cunoscut procuror din Constanța, Teodor Niță. Datele preliminare arată că Adrian Niță a mers în casa tatălui său, de unde a luat un pistol care aparținea tatălui. Apoi, Adrian Niță s-a întors într-un alt imobil, unde locuia cu chirie. De acolo, el i-ar fi trimis un mesaj tatălui său, în care anunța că vrea să-și ia viața. Adrian Niță a fost găsit în locuința închiriată, împușcat în cap. Chiar tatăl său, Teodor Niță, și-ar fi găsit fiul, grav rănit.

Tatăl a sunat la 112 și, drept urmare, două echipaje medicale au venit la locuința în care se afla Adrian Niță. El a fost transportat la spital unde însă, din păcate, a decedat, după câteva ore.

Ancheta Parchetului poate stabili, printre altele, dacă pistolul era deținut legal de tatăl victimei. De asemenea, se va verifica dacă s-a respectat regimul armelor și munițiilor. Conform legii, armele deținute legal, pentru autoapărare, trebuie păstrate astfel încât nicio persoană, cu excepția proprietarului, să nu aibă acces la ele.

Executor judecătoresc, afectat de probleme personale

Din mesajul pe care l-a expediat înainte să moară, reiese că Adrian Niță ar fi avut o dezamăgire de natură sentimentală. Despre Adrian Niță nu se cunoaște să fi avut probleme profesionale. În schimb, despre tatăl său, procurorul Teodor Niță, se știe că a formulat acum câțiva ani, către CSM, o cerere de „apărare a reputației profesionale”.

În România, cel mai cunoscut caz de magistrat care s-a sinucis a fost cel al procurorului Cristian Panait. Acesta a murit în anul 2002, la vârsta de 29 de ani, după ce s-a aruncat de la etaj. Despre Panait s-a speculat că s-a sinucis în contextul presiunilor profesionale exercitate de superiorii lui.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ANPC vine cu recomandări pentru cumpărături online în siguranţă

Pentru a evita problemele frecvente asociate cumpărăturilor online, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Centrul European...

Klaus Iohannis asigură țările din Balcanii de Vest de sprijinul României pentru aderarea la UE

Preşedintele Klaus Iohannis a încurajat, miercuri, ţările din Balcanii de Vest să continue parcursul european şi le-a asigurat de ajutorul României în acest sens. "Astăzi,...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă