Un deputat PNL, Adrian Cozma, lider al filialei liberale din Satu Mare, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că UDMR are „mai mult decât merită” în acest guvern, iar în noul guvern UDMR să deţină unul-două ministere.
„UDMR are mult mai mult în această coaliţie, deţine portofolii importante, mult mai mult decât merită, şi mă raportez la cei 5,5% pe care i-a obţinut la alegerile parlamentare din 2020 şi trebuie regândit. Din punctul meu de vedere, nu este posibil ca un partid ca UDMR să aibă două dintre cele mai importante ministere. 90% din primarii din ţara aceasta au treabă la două ministere, la Mediu şi la Dezvoltare. Evident că trebuie regândit puţin. Pe mine sincer m-a deranjat faptul că săptămâna trecută, luni, vedeam o declaraţie a liderilor UDMR care au spus că UDMR nu poate şi nu este de acord să piardă niciun minister. Nu. UDMR nu pierde un minister. Eventual acum s-ar restabili o normalitate. Şi UDMR, dacă rămâne, e opţiunea dânşilor dacă doreşte să continue această coaliţie, poate lua unul-două ministere, poziţia de vicepremier pe care au avut-o până acum, dar nu mi se pare normal să deţină aceste portofolii atât de importante pentru că este o nedreptate faţă de ceilalţi membri, faţă de PNL”, a afirmat deputatul Adrian Cozma, transmite agerpres.ro.
Un deputat PNL spune despre UDMR că are mai mult decât merită în acest guvern, deranjat de ce face această formațiune la Satu-Mare
El a adăugat că este „foarte atent” la politica UDMR şi este „deranjat” de acţiunile liderilor acestei formaţiuni.
„Fiind din Satu Mare şi cunoscând metehnele UDMR, sunt mult mai atent când vine vorba de acţiuni pe care le întreprind la nivel naţional. Au fost nişte derapaje de neuitat ale unor lideri UDMR, chiar miniştri, care au deranjat şi mă deranjează în continuare. Nu se poate ca un ministru al Guvernului României să meargă să intoneze imnul altui stat în condiţiile în care joacă România. Poţi să faci asta cu o echipă de club, dar totuşi, când eşti ministru al României 24 din 24 (de ore n.red), eşti ministru şi te comporţi ca atare”, a mai spus liderul PNL Satu Mare.
UDMR deţine în actuala formulă de guvernare portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pe cel al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precum şi pe cel al Sportului, dar şi o funcţie de vicepremier, prin liderul formaţiuni, Kelemen Hunor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!