10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieUn căpitan SRI, acuzat de trafic de influență, și-a recunoscut vinovăția

Un căpitan SRI, acuzat de trafic de influență, și-a recunoscut vinovăția

Un căpitan din cadrul SRI, acuzat de trafic de influență, și-a recunoscut vinovăția. El a fost de acord cu o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare și va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Județean ori la Drumuri și Poduri Constanța.

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus sesizarea Tribunalului Militar București, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului Bogdan Popescu, cercetat sub control judiciar, la data comiterii faptei ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I.) – Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență”, potrivit unui comunicat de presă.

Pe 9 august, Bogdan Popescu i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul SRI, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă, iar pe 19 august a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, potrivit jurnalul.ro.

Inculpatul, căpitan SRI, acuzat de trafic de influență, și-a recunoscut vina și a acceptat pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare

„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de angajat al Serviciului Român de Informații și de a comunica cu persoana menționată în acordul de recunoaștere a vinovăției ori de a se apropia de aceasta”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Apostol Andrei” Constanța sau în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Militar București, cu propunere de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lacrimi și aplauze pentru Mircea Diaconu. Va fi înmormântat cu onoruri militare

Mircea Diaconu a murit cu doar câteva zile, înainte de a împlini 75 de ani Sute de oameni au venit la Teatrul Nottara din București,...

Lacrimi și aplauze pentru Mircea Diaconu. Va fi înmormântat cu onoruri militare

Mircea Diaconu a murit cu doar câteva zile, înainte de a împlini 75 de ani Sute de oameni au venit la Teatrul Nottara din București,...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă