Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale, potrivit actualitate.org.
Potrivit IPJ Ialomiţa, poliţiştii au făcut vineri 11 percheziţii în municipiile Feteşti şi Constanţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări a reieşit că, în perioada mai-iunie 2023, un bărbat de 45 de ani, din Republica Moldova, ar fi achiziţionat din state membre ale Uniunii Europene 44 de transporturi cu bere în valoare de 704.584 de euro, ulterior comercializând marfă, fără documente legale, prin intermediul unei firme din municipiul Constanţa.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 2.600.000 de lei, peste 500000 de euro.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente contabile, contracte de prestări servicii, contracte de închiriere, precum şi acte de înfiinţare a unor firme şi ştampile aparţinând unor operatori economici.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Contrar așteptărilor, românii au băut mai puțină bere
Piaţa berii din România a scăzut cu 9% în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Berarii României.
“Această scădere a pieţei este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanţi sunt scăderea puterii de cumpărare şi contextul economic dificil, dat de accelerarea ratelor de inflaţie şi a preţurilor materiilor prime. Un alt factor responsabil de scădere este creşterea alarmantă a costurilor de producţie, care se menţine şi în acest an, chiar dacă anumite categorii de costuri, cum ar fi cele cu energia, s-au stabilizat. Au mai contribuit la aceste rezultate şi temperaturile sub media perioadei normale de început de vară, berea fiind o băutură al cărei consum este puternic influenţat de vreme. (…) Rezultatele se înscriu în trendul descendent manifestat încă de anul trecut, tendinţa continuând accelerat şi în acest an”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!