„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat de 33 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Râmnicu Vâlcea către Târgu-Jiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod şi, ulterior, răsturnându-se în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care se afla singur în maşină”, a spus Miruna Prejbeanu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.