5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoUn balon suspect a fost identificat în spațiul aerian al României

Un balon suspect a fost identificat în spațiul aerian al României

Un balon suspect a fost identificat deasupra României, în zona de sud – est a țării.

Informațiile au fost transmise de sistemul de supraveghere aeriană (radar) al Forțelor Aeriene Române. Obiectul s-ar fi aflat la altitudinea de circa 11.000 de metri. Din acest motiv, el putea pune în pericol zborurile avioanelor.

„Am avut o semnalare de țintă aeriană. Această țintă avea caracteristicile unui balon meteorologic”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, generalul Constantin Spînu.

Forțele Aeriene Române au trimis două avioane de luptă MiG 21 LanceR, care au decolat de la Baza Aeriană Fetești. Obiectul suspect a fost semnalat la ora 12,30 iar avioanele au decolat la ora 12,40.

Totuși, piloții celor două aeronave n-au observat nici vizual, nici prin radarele de la bordul avioanelor, ținta pe care o căutau. În mod evident, nici n-a fost nevoie ca avioanele militare să deschidă focul.

Cele două avioane MiG au rămas în zona în care fusese raportat obiectul suspect circa 30 de minute. Fiind vorba de zona de sud-est, este posibil ca obiectul suspect să fi dispărut deasupra Mării Negre. Din Bulgaria, deocamdată, nu există informații despre acest obiect aerian.

Balon suspect, semnalat de radarele de la sol, dar pe care piloții nu l-au găsit

„Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluție asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în Sud-Estul României.

Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării obiectului, iar două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe Baza 86 Aeriană Fetești, în jurul orei 12.40, fiind direcționate către zona unde a fost semnalată ținta aeriană.

Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, nici vizual, nici pe radarele de bord. Aeronavele au fost menținute în zonă aproximativ 30 de minute, pentru clarificarea deplină a situației aeriene, după care au revenit pe baza aeriană.

Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate”, a precizat un comunicat al MApN.

Spațiul aerian al României face parte din spațiul aerian al NATO. Din acest motiv, misiunile de poliție aeriană deasupra României se execută, în cooperare, de avioane ale României și ale altor țări NATO.

Incidentul raportat de Forțele Aeriene Române intervine după ce mai multe obiecte aeriene suspecte au fost observate deasupra Statelor Unite și Canadei. Două asemenea obiecte au fost doborâte de avioane militare ale SUA. Despre unul dintre obiectele doborâte de americani, China a susținut că era un balon meteo care îi aparținea.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă