1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn avion Boeing a pierdut o parte din fuzelaj, la două luni...

Un avion Boeing a pierdut o parte din fuzelaj, la două luni după un incident similar

Un avion Boeing a pierdut o bucată din fuzelaj în timpul zborului, la două luni după un incident similar care a declanșat anchete privind standardele de siguranță și de calitate ale acestor aeronave în procesul de producție, potrivit spotmedia.ro.

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA investighează modul în care acest avion Boeing 737-800 al United Airlines a pierdut un panou extern înainte de a ateriza în siguranţă în Oregon, transmite The Guardian.

Zborul 433 al United a aterizat vineri pe aeroportul Medford, în jurul orei 13.45, transportând 139 de pasageri şi şase membri ai echipajului, după ce a plecat din San Francisco, au declarat FAA şi compania aeriană.

FAA a declarat că o inspecţie aeriană după aterizarea avionului vechi de 25 de ani a scos la iveală un panou lipsă. United a spus că va realiza, la rândul său, o investigație.

Nu a fost declarată nicio urgenţă, deoarece nu a existat niciun indiciu privind pagubele în timpul zborului.

”Vom efectua o examinare amănunţită a avionului şi vom efectua toate reparaţiile necesare înainte ca acesta să revină în funcţiune”, a spus compania aeriană.

Boeing nu a comentat, adresând întrebări către United Airlines.

Înregistrările FAA arată că avionul a fost construit la sfârşitul anului 1998.

The Rogue Valley Times a postat o fotografie a avionului cu panoul lipsă. Traficul a fost oprit pentru scurt timp pe aeroport pentru a-l căuta.

Incidentele de zbor din SUA atrag mai multă atenţie, după ce un panou de uşă al unui avion Boeing 737 MAX 9 al Alaska Airlines s-a desprins în aer.

Boeing a fost supusă unui control de reglementare intens de la incidentul din 5 ianuarie, fiind în desfăşurare investigaţii privind standardele de siguranţă şi calitate ale companiei în procesul de producţie.

Săptămâna trecută, un Boeing 737 MAX operat de United Airlines a ieşit de pe pistă în Houston, determinând investigaţii, iar un Boeing 777-200, operat de United, cu destinaţia Japonia, a pierdut o anvelopă după decolarea din San Francisco şi a fost deviat spre Los Angeles, unde a aterizat în siguranţă.

Un Boeing 737 United care se îndrepta spre Florida din Houston, pe 4 martie, s-a întors la aeroport la scurt timp după decolare, deoarece motorul luase o folie cu bule de plastic care se afla pe aerodrom înainte de plecare.

Postările pe reţelele de socializare au arătat flăcări ieşind din motor.

Roata de la un avion de pasageri Boeing a căzut înainte de decolare pe un aeroport din SUA

Roata unui avion de pasageri Boeing a căzut chiar înainte de decolare, într-un incident ce s-a produs pe un aeroport din SUA. Nu au fost persoane rănite, iar pasagerii au fost transferați în alt avion, potrivit stiripesurse.ro.

Avionul implicat în incident este un model Boeing 757. Acesta aștepta să decoleze de pe Aeroportul Internațional Hartsfield-Jackson Atlanta spre Bogota, Columbia. La bord se aflau 172 de pasageri, doi piloți și patru membri ai echipajului.

Administrația Federală de Aviație a întocmit un raport preliminar în care scrie că roata din față s-a desprins și s-a rostogolit până în afara pistei, potrivit NBC News.

Nu au fost persoane rănite, iar pasagerii au fost transferați în alt avion, au anunțat reprezentații companiei care deține aeronava

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă