Turnul de televiziune de 240 de metri din orașul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ, arată imagini obținute de Reuters, după ceea ce oficialii locali au declarat că a fost probabil un atac cu rachetă al Rusiei asupra acestei infrastructuri de televiziune, potrivit aktual24.ro.
Semnalul de emisie a fost întrerupt în cel de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care a fost bombardat puternic de rachete și drone rusești în ultimele săptămâni.
„În acest moment există întreruperi ale semnalului de televiziune digitală”, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov.
Nu au existat victime, deoarece angajații se aflau în adăposturi, a adăugat el.
Imagini de la față locului arată cum catargul principal al turnului s-a rupt, căzând, în timp ce un nor de fum se ridică spre cer.
Din imagini nu este clar ce anume a lovit partea superioară a turnului, dar procurorii din Harkov au declarat că Rusia a folosit probabil o rachetă de croazieră Kh-59 în acest atac.
Înregistrarea video a fost verificată prin coroborarea cu o înregistrare dintr-un alt unghi care arată același moment în care vârful turnului se prăbușește.
Rusia a atacat turnul de televiziune din Harkov de mai multe ori de la începutul lunii martie 2022, la scurt timp după ce și-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina. Semnalul tv a fost întrerupt în acel moment, amintește Agerpres.
Moscova și-a intensificat recent atacurile, în timp ce Ucraina se confruntă cu un deficit de capacități de apărare antiaeriană. Harkov și regiunea adiacentă s-au confruntat cu cele mai intense lovituri.
În jur de 12 canale ucrainene de televiziune prin satelit și-au suspendat emisiunile săptămâna trecută după ce au suferit interferențe în semnalul lor. Unele dintre aceste canale au fost bruiate și au difuzat materiale de propagandă pro-rusă până când proprietarii lor au reușit să restabilească controlul, potrivit EFE.
VIDEO: Războiul din Ucraina: Un turn de televiziune şi de telecomunicaţii din Kiev a fost distrus de ruși – Cel puțin 5 morți
Președintele ucrainean Volodomyr Zelensky a condamnat un atac aerian asupra unui turn de televiziune din Kiev, situat într-un loc simbolic al celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia a avertizat că intenționează să distrug[ infrastructura cheie de securitate din capitală, pe măsură ce un lung convoi militar avansează lent, notează Euronews.
Autoritățile ucrainene au raportat mai multe victime civile la Harkov, pe măsură ce forțele ruse își intensifică bombardarea celui de-al doilea oraș al țării.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!