5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalUmilință pentru cei care au stat pe buletinele de vot alături de...

Umilință pentru cei care au stat pe buletinele de vot alături de Putin

La Moscova a avut loc astăzi întâlnirea dintre Putin și concurenții săi în cursa simulată de la alegerile prezidențiale, potrivit epicnews.ro.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit astăzi cu cei 3 concurenţi ai săi în alegerile care s-au încheiat duminică cu victoria sa clară. La Kremlin, Putin le-a reamintit lui Nikolai Kharitonov (Partidul Comunist), Leonid Sluţki (Partidul Liberal Democrat) şi lui Vladislav Davankov (Oamenii Noi) priorităţile celui de-al cincilea mandat al său.

Putin le-a vorbit despre securitatea statului, situaţia din ţările vecine şi nevoia de a dobândi o suveranitate mai mare în unele domenii precum tehnologia.

A fost o nouă demonstrație de forță a „Țarului” în fața unor personaje umile și șterse, apoi a sărbătorit în piață un deceniu de la anexarea Crimeei.

VIDEO. Momente tensionate în Rusia. Un soldat intră în urnele de vot, cu arma la piept

Alegerile din Rusia s-au terminat, iar Vladimir Putin a ieșit învingător, potrivit exit-poll-ului. Putin a obținut peste 87% din voturi.

În paralel, un alt exit-poll, realizat de Centrul rus pentru cercetarea opiniei publice (VCIOM), avansează o victorie pentru Vladimir Putin cu un procent de 87,8%. Acest procent este în concordanță cu alte surse care indică o cifră similară pentru susținerea lui Putin în alegeri.

De asemenea, conform agențiilor de presă, prezența la vot a fost de aproximativ 67,5%, semnalând un interes moderat din partea populației în acest scrutin electoral. Dacă procentele raportate se confirmă, aceasta ar fi cea mai categorică victorie a lui Putin în alegeri, depășind recordul său anterior de 76,7%, obținut în alegerile din 2018.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă