2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiUE și Asia de Sud-Est vor avea un parteneriat strategic, anunță ministrul...

UE și Asia de Sud-Est vor avea un parteneriat strategic, anunță ministrul Aurescu

Uniunea Europeană (UE) și Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) își vor ridica relațiile la nivelul unui parteneriat strategic, a anunțat ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu.

Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Aurescu, a participat, marţi, la cea de-a 23-a reuniune ministerială a statelor membre ale UE şi a celor membre ale ASEAN, context în care a subliniat importanţa cooperării dintre UE şi ASEAN pentru a face faţă eficient provocărilor generate de pandemie.

În acest cadru, ministrul Bogdan Aurescu a salutat decizia privind ridicarea relaţiilor dintre UE şi ASEAN la nivel de Parteneriat Strategic, precizează comunicatul transmis de MAE. Șeful diplomației române a subliniat importanța Strategiei UE pentru conectivitate Europa-Asia, axată pe patru domenii prioritare: transport, energie, digitalizare şi contacte inter-umane.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni: „O femeie fantastică”

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a avut sâmbătă o vizită surpriză la clubul de golf Mar-a-Lago din Florida, unde a fost întâmpinată de Donald Trump,...

Creșterea salariului minim brut aduce majorări ale deducerii personale din ianuarie 2025

De la 1 ianuarie 2025, creșterea salariului minim brut pe economie de la 3.700 de lei la 4.050 de lei va aduce modificări importante...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă