4.8 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăTVA-ul restant la finalul anului 2023 este de 47,2 miliarde lei, din...

TVA-ul restant la finalul anului 2023 este de 47,2 miliarde lei, din care 79% sunt obligații bugetare restante

Potrivit unui raport al Ministerului Finanțelor, valoarea totală a TVA-ului restant la 31 decembrie 2023 se ridica la 47,2 miliarde lei. Din această sumă, 79%, echivalentul a 37,3 miliarde lei, reprezintă obligații bugetare restante pentru care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu poate iniția sau continua măsurile de executare silită din cauza unor probleme administrative.

Printre motivele suspendării procedurilor se numără deciziile instanțelor de judecată care au dispus suspendarea executării silite în anumite cazuri, obligațiile fiscale restante ale contribuabililor aflați în insolvență și administrarea specială a creanțelor debitorilor.

În ceea ce privește execuția bugetară pentru anul trecut, TVA-ul colectat a fost de 104,3 miliarde lei, înregistrând o creștere de aproape 11% față de anul anterior.

În răspunsul la întrebarea privind măsurile adoptate de Ministerul Finanțelor, instituția a subliniat că TVA-ul a fost majorat pentru diverse produse și servicii începând cu 1 ianuarie 2024.

Totodată, se preconizează că sistemul e-TVA va aduce schimbări semnificative începând cu 1 ianuarie 2025.

Ministerul Finanțelor a menționat și implementarea sistemelor e-Factura și e-Transport.

Cu toate acestea, în cazul e-Factura, Fiscul trimite facturile cu o întârziere de peste 5 zile calendaristice, în timp ce firmele și PFA-urile sunt obligate să respecte termenul pentru a evita amenzi.

Amenzile variază între 1.000 lei și 10.000 lei, în funcție de tipul de contribuabil. De asemenea, contribuabilii care înregistrează facturi în contabilitate fără a le fi fost trimise prin e-Factura riscă o sancțiune de 15% din valoarea facturii.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă