14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiTulcea – investiții majore în 2019

Tulcea – investiții majore în 2019

Anul 2018 a fost unul în care s-au pus bazele unor investiții importante în județul Tulcea. Șantierele care s-au deschis vor continua lucrul în 2019.

„Dintre toate țintele majore pe care eu și Consiliul Județean ni le-am asumat, respectiv podul peste Dunăre, Portul Tulcea, Spitalul Județean și Aeroportul Delta Dunării – acestea fiind cele mai mari din punct de vedere valoric – pe toate le vom avea deschise, ca șantier, în primăvara și vara anului viitor. Referitor la celelalte investiții, pe drumuri județene, unele dintre ele au trecut de faza de licitație, s-a făcut deja achiziția, iar la restul achizițiile sunt în derulare, ceea ce înseamnă că investițiile de peste 120 milioane de euro pentru drumuri județene vor fi efectiv în execuție începând din primăvara anului viitor“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

În privința investițiilor în domeniul cultural, respectiv cele trei monumente istorice – Muzeul de Etnografie Tulcea, Casa Panaghia din Babadag și Farul de la Sulina – și acestea sunt în stadiul de licitație pentru stabilirea constructorului, urmând a intra în execuție în primăvara sau vara anului 2019, dacă nu vor exista contestații.

„Aceasta înseamnă că toate șantierele majore vor fi deschise în primăvara anului viitor. În momentul de față, pot să spun că 100% din investițiile de impact pentru județul Tulcea sunt realizabile. Cred că prin aceste investiții majore lucrurile se vor schimba pentru județul Tulcea, dar și pentru județul Constanța, acestea având un impact benefic pentru toată Dobrogea“, a mai declarat președintele Horia Teodorescu.

Cele mai citite

Cum ar putea arăta noua conducere a BNR. Votul urmează să aibă loc marți

Procesul de selecție pentru noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR) devine din ce în ce mai contestat, în special în ceea ce...

România se confruntă cu o scădere demografică accentuată: Populația a scăzut cu peste 18% în ultimele trei decenii

În ultimii 30 de ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației, estimările indicând o diminuare cu 20% a numărului de locuitori în...

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă