Trei tineri au fost duși de urgențp la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, după ce au intrat cu mașina într-un copac de pe marginea DN5, la ieșirea din municipiu.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5, în zona Andaluzia, pe sensul de mers spre Bucureşti, după ce un autoturism a fost implicat într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit autoturismul în afara părţii carosabile, unde intrase frontal într-un copac.
Dintre cele patru persoane care se aflau în autoturism, şoferul de 26 de ani, o tânără de 24 de ani şi un alt pasager de 27 de ani au fost preluaţi de echipajele SMURD şi cele ale SAJ şi transportaţi la spital.
Cel de-al patrulea pasager, tot un bărbat, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii asigură măsurile PSI la locul evenimentului.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile producerii accidentului, scrie Agerpres.