Legendarul Toni Kroos a făcut marele anunț. Mijlocașul Realului se retrage din fotbal, după EURO 2024, potrivit spuselor sale.
Fotbalistul german Toni Kroos, în vârstă de 34 de ani, a anunţat, marţi, că îşi va încheia cariera la finalul EURO 2024, competiţie pe care o va disputa cu echipa Germaniei, gazda turneului din această vară (14 iunie-14 iulie), informează cotidianul L’Equipe.
Emblematicul mijlocaş al echipei Real Madrid, care va încerca să cucerească al doilea trofeu major cu „Mannschaft” după Cupa Mondială din 2014, şi-a anunţat retragerea sportivă într-un mesaj postat pe contul său de Instagram. Kroos a declarat că EURO 2024 va fi ultima sa competiţie ca jucător profesionist, marcând astfel sfârşitul unei cariere strălucite care a inclus numeroase succese atât la nivel de club, cât şi internaţional.
Toni Kroos a devenit unul dintre cei mai respectaţi şi influenţi mijlocaşi ai generaţiei sale, remarcându-se prin precizia paselor, viziunea jocului şi calmul său sub presiune. La Real Madrid, Kroos a fost o piesă esenţială în echipa care a cucerit de mai multe ori UEFA Champions League, La Liga şi alte trofee importante. În tricoul echipei naţionale a Germaniei, el a fost un factor determinant în câştigarea Cupei Mondiale din 2014, unde a oferit performanţe memorabile.
În mesajul său de pe Instagram, Kroos a menţionat că decizia de a se retrage la finalul EURO 2024 este una bine gândită, dorind să îşi încheie cariera în vârf, în faţa propriilor suporteri, în Germania. El a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut de-a lungul anilor, inclusiv colegilor de echipă, antrenorilor, familiei şi fanilor.
Mesajul lui Toni Kroos
„17 iulie 2014 – ziua prezentării mele la Real Madrid, ziua care mi-a schimat viața. A fost începutul unui nou capitol la cel mai mare club din lume. După 10 ani, la finalul acestui sezon, acest capitol se va sfârși. Nu voi uita niciodată această perioadă de succes.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au primit cu brațele deschise și au avut încredere în mine. În special, vreau să vă mulțumesc vouă, suporterilor lui Real Madrid, pentru afecțiunea pe care mi-ați arătat-o încă din prima zi. De asemenea, această decizie înseamnă încheierea carierei mele de fotbalist în această vară, după EURO.
Am spus mereu: Real Madrid va fi ultima echipă la care voi juca. Sunt fericit și mândru că am luat această hotărâre la timpul potrivit și am ales eu când să se termine. Ambiția mea a fost mereu să-mi închei cariera când sunt încă în top. De acum înainte avem un singur gând: împreună pentru al 15-lea (n.r.- trofeu UEFA Champions League). Hala Madrid!”
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!