Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP va respecta fără ezitare orice decizie a Curții Constituționale, subliniind că instituția va acționa imediat ce va primi o notificare oficială din partea CCR. Drept urmare AEP va dispune renumărarea voturilor.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat pentru „Adevărul” că instituția pe care o conduce va respecta toate deciziile Curții Constituționale a României (CCR). „Toată lumea trebuie să respecte deciziile CCR. Noi nu am fost sesizați cu ceva anume, nu am primit de la Curte nimic până acum. Când vom primi, analizăm și ne conformăm”, a afirmat Greblă, subliniind că AEP va acționa conform reglementărilor în vigoare, în momentul în care va primi o notificare oficială din partea CCR. Dar a menționat că este „absolut – absolut imposibil” ca voturile de duminică să fie numărate până vineri.
Acesta a completat: „Campania, în temeiul legii, poate să înceapă imediat după ce Curtea Constituțională va fi validat rezultatul votului și va fi stabilit primii doi care merg în turul 2 pentru aceste alegeri”.
CCR vrea să se pronunțe asupra validării alegerilor prezidențiale vineri la ora 14.00
Declarațiile președintelui AEP au venit în contextul în care, astăzi, pe 28 noiembrie 2024, Plenul CCR a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș. Conform unui comunicat al CCR, „cu unanimitate de voturi, Plenul Curții Constituționale a dispus:
1.Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2.Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
3.Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.”
În aceeași ședință, Plenul CCR a respins, „ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).” De asemenea, „în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.”
Toni Greblă: Aproape 19.000 de secții de votare deschise în țară pentru alegerile prezidențiale, 950 în străinătate
Toni Greblă a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și livrate prefecturilor, urmând să fie distribuite către secțiile de votare sâmbătă, 23 noiembrie
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat că, pentru alegerile prezidențiale de duminică, au fost organizate 18.968 de secții de vot în România și 950 de secții în străinătate, un număr record pentru scrutinul prezidențial.
Pregătirile pentru vot
Toni Greblă a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și livrate prefecturilor, urmând să fie distribuite către secțiile de votare sâmbătă, 23 noiembrie. În ceea ce privește votul prin corespondență, au fost expediate 6.283 de plicuri către românii din străinătate care au îndeplinit condițiile necesare, iar 2.531 de buletine de vot au fost deja returnate și validate.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!