2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăȘtiințăTeoria relativității generale a lui Albert Einstein rămâne valabilă - Ce arată...

Teoria relativității generale a lui Albert Einstein rămâne valabilă – Ce arată un nou studiu

Rezultatele obținute de instrumentul Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI) au oferit dovezi convingătoare că teoria relativității generale a lui Albert Einstein rămâne valabilă, chiar și la scări cosmologice uriașe, confirmând din nou că gravitația, așa cum a fost descrisă de Einstein în 1915, este corectă.

DESI, un instrument modern montat pe Telescopul Nicholas U. Mayall, a studiat aproape 6 milioane de galaxii și quasari, urmărind evoluția universului din ultimele 11 miliarde de ani, potrivit space.com.

Aceste observații au arătat că teoriile prevăzute de relativitatea generală se aliniază cu ceea ce se întâmplă la scara întregului cosmos, confirmând astfel exactitatea acestei teorii.

În ciuda succesului acestei teorii, există încă aspecte ale Universului care nu pot fi explicate doar prin relativitatea generală, cum ar fi expansiunea accelerată a spațiului și efectele gravitaționale ale materiei întunecate. Expansiunea rapidă este atribuită unei forțe misterioase, denumită energie întunecată, care nu se poate descrie prin modelele cosmice tradiționale.

Aceasta a dus la dezvoltarea unor teorii alternative de gravitație, bazate pe modificarea legii gravitației a lui Newton, dar descoperirile recente ale DESI au ajutat la excluderea multora dintre aceste teorii alternative, confirmând validitatea modelului Lambda Cold Dark Matter (LCDM) bazat pe relativitatea generală.

Rezultatele obținute de DESI au contribuit și la stabilirea unei limite superioare a masei neutronilor, particule fundamentale cu masă aproape inexistentă, care traversează continuu corpul uman fără a fi detectate.

Aceste descoperiri sunt semnificative, deoarece au permis cercetătorilor să definească mai precis intervalul de masă în care ar trebui să se afle neutronii, oferind informații suplimentare despre aceste particule fantomatice.

În plus, analizele recente au arătat o schimbare în forța energiei întunecate de-a lungul timpului, iar cercetările continuă să exploreze modul în care galaxiile și materia sunt distribuite în cosmos.

Rezultatele preliminare ale analizei formelor complete ale distribuției materiei și ale oscilațiilor acustice baryonice (BAO) sunt promițătoare și sugerează noi moduri de a investiga gravitația modificată și modelele energiei întunecate.

Aceste descoperiri sunt doar începutul, iar rezultatele complete ale cercetărilor DESI vor fi disponibile în 2025, oferind o înțelegere mai profundă a universului și a forțelor care îl guvernează.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă