Lucian Păun, preparatorul fizic al echipei, oferă detalii despre despărțirea lui Liviu Ciobotariu de FC Botoșani și critică dur modul în care conducerea gestionează situațiile interne.
La scurt timp după despărțirea dintre Liviu Ciobotariu și FC Botoșani, Lucian Păun, preparatorul fizic din staff-ul fostului antrenor, a oferit declarații care aduc în prim-plan tensiunile și problemele din interiorul clubului. Păun acuză conducerea, în special pe Valeriu Iftime, că a orchestrat întreaga situație care a dus la plecarea lui Ciobotariu, invocând probleme legate de utilizarea echipamentelor de monitorizare și condițiile de lucru.
Acuzatii directe la adresa lui Valeriu Iftime
Lucian Păun susține că Valeriu Iftime a pregătit o „diversiune” pentru a crea un motiv aparent logic în vederea despărțirii de Liviu Ciobotariu, dar și pentru a distrage atenția de la problemele reale din club.
„Tot vorbește de monitorizare, dar de ce nu spune adevărul? Ni s-a spus că echipamentele nu pot fi folosite până la 31 octombrie din motive financiare. Am acceptat situația și mi-am asumat să lucrăm fără ele. Acum, în Antalya, când problema era rezolvată, domnul Iftime a venit cu aceste motive ca să pară că despărțirea de Ciobi e justificată,” a declarat Păun, potrivit prosport.ro.
El a subliniat că Liviu Ciobotariu nu a acceptat să îi fie îndepărtați oamenii din staff, ceea ce a dus inevitabil la plecarea antrenorului.
Probleme mai vechi scoase la lumină
Lucian Păun a vorbit și despre dificultățile din trecut pe care staff-ul le-a întâmpinat, alegând să le țină departe de presă la acea vreme. De la probleme cu terenurile de antrenament și până la condițiile precare de recuperare, preparatorul fizic spune că echipa tehnică a preferat să se concentreze pe muncă, în ciuda numeroaselor obstacole.
„Nu m-ați văzut să ies în presă și să mă plâng de condiții. Când refula canalizarea în vestiare sau când jucătorii aveau probleme stomacale, noi ne-am concentrat să muncim. Acum, domnul Iftime dă vina pe noi, dar când iei jucători de pe stradă, exact așa îți vor juca, ca în parc,” a adăugat Păun.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!