5.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăPoliticăȚările de Jos au aprobat aderarea completă a României și a Bulgariei...

Țările de Jos au aprobat aderarea completă a României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Ţările de Jos au dat oficial undă verde admiterii complete a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, în urma unui vot în parlamentul olandez care a avut loc miercuri şi care a susţinut decizia recentă a guvernului în acest sens, relatează site-ul de ştiri al televiziunii publice bulgare, potrivit Antena 1 Observator.

Parlamentul olandez a aprobat aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Asta deși parlamentarii partidului extremist aflat la putere au încercat să blocheze demersul, susțin surse politice. Cererea de aderare urmează să fie aprobată și de miniștrii de interne din țările UE.

Undă verde pentru aderarea totală a României și Bulgariei la Schengen

Potrivit surselor, miercuri, Parlamentul olandez a dat undă verde pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen-ul terestru. Practic, parlamentarii au aprobat poziția guvernului olandez în această speță.

Totuși, parlamentarii partidului extremistului Geert Wilders, cel mai mare partid din coaliția de guvernare, au încercat să blocheze votul, mai susțin sursele, potrivit Mediafax. Moțiunea a fost respinsă.

Joi, miniştrii de interne ai țărilor UE se vor întâlni la Bruxelles și vor dezbate subiectul. Demersul are mari șanse de reușită, susțin experții. Dacă aderarea va fi aprobată în Consiliul JAI, controalele la frontierele terestre ale României şi Bulgariei ar putea fi eliminate de la 1 ianuarie 2025.

Austria nu se va mai opune aderării României și Bulgariei la Schengen

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, potrivit Pro Tv.

„Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.

„După ‘Schengen aerian’, ‘Schengen terestru’ este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară, relatează Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump și-a publicat portretul oficial de președinte. Detaliul dur care stârnește controverse

Echipa de tranziție a președintelui ales al SUA, Donald Trump, a publicat joi portretul oficial al acestuia în calitate de președinte în care apare...

Primăria Capitalei, venituri record din parcări în 2024

Primăria Capitalei a generat venituri semnificative în 2024 prin administrarea locurilor de parcare, a anunțat Nicușor Dan. Conform primarului general Nicușor Dan, Compania Municipală Parking...

Eduardo Camavinga, indisponibil trei săptămâni după o accidentare în Cupa Spaniei!

Mijlocașul francez de la Real Madrid va lipsi din lot pentru următoarele trei săptămâni, ratând două meciuri cruciale din Liga Campionilor. Leziune musculară și absență...
Ultima oră
Pe aceeași temă