5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăInternaționalSUA vrea în continuare o soluție cu două state la criza israeliano-palestiniană

SUA vrea în continuare o soluție cu două state la criza israeliano-palestiniană

Şeful diplomaţiei SUA, Anthony Blinken, a reiterat, într-o convorbire la telefon cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, sprijinul SUA pentru o soluție cu două state, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat transmis sâmbătă.

Convorbirea a avut loc în contextul în care Israelul se pregăteşte să formeze cel mai de dreapta guvern din istoria sa sub conducerea lui Benyamin Netanyahu, în urma alegerilor de marţi. Fostul prim-ministru Netanyahu a încetat de mult timp să-şi mai afirme angajamentul faţă de aşa-numita „soluţie cu două state”, care implică crearea unui stat palestinian, scrie AFP.

În timpul convorbirii cu Mahmoud Abbas, Blinken „a reafirmat încă o dată angajamentul (SUA) faţă de o soluţie cu două state”, se arată în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Interlocutorii au discutat, de asemenea, despre „eforturile comune de îmbunătăţire a calităţii vieţii poporului palestinian, a securităţii şi a libertăţii sale”.

Potrivit Departamentului de Stat, Blinken a subliniat „îngrijorarea sa profundă cu privire la situaţia din Cisiordania, inclusiv la intensificarea tensiunilor, a violenţelor şi a pierderilor de vieţi palestiniene şi israeliene, şi a subliniat necesitatea ca toate părţile să depună eforturi pentru detensionarea situaţiei”.

SUA vede o soluție cu două state, dar speră ca noul guvern israelian să respecte drepturile minorităților

Statele Unite(SUA) şi-au exprimat speranţa miercuri că următorul guvern israelian va continua să respecte drepturile minorităților, în contextul în care fostul premier Benjamin Netanyahu pare să revină la putere cu ajutorul extremei drepte, transmite AFP.

„Sperăm că toţi oficialii guvernului israelian vor continua să împărtăşească valorile unei societăţi deschise, democratice, care promovează toleranţa şi respectul pentru întreaga societate civilă, în special pentru grupurile minoritare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

SUA vrea ca noul guvern israelian să respecte drepturile minorităților,la baza relației dintre cele două state stând și interesele și valorile comune

Relaţia israeliano-americană „s-a bazat întotdeauna pe interesele noastre comune, dar şi, într-o manieră importantă, pe valorile noastre comune”, a adăugat el.

Abţinându-se de la a comenta rezultatul alegerilor favorabil lui Benjamin Netanyahu, ale cărui relaţii cu democraţii americani au fost tensionate, Ned Price a indicat că nu doreşte să „speculeze despre un guvern care nu a fost încă prezentat”.”Dar indiferent de ce va fi, avem o relaţie apropiată şi de lungă durată cu Israelul”.

Jocul inteligent al Israelului

Jocul inteligent al Israelului. Statele Unite ale Americii erau gata să semneze acordul nuclear cu Iranul. Doar invazia rusească din Ucraina a zădărnicit planul. Israeulul nu e de acord cu noile prevederi ale înțelegerii. Doar închinații cultului zelenskian nu pricep că premierul Israelului, Naftali Bennett, nu și-a încălcat Sabatul pentru a negocia pacea dintre Rusia și Ucraina, mergând în bârlogul lui Vladimir Putin. Scopul era altul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prețurile mari ale chiriilor afectează victimele incendiilor din Los Angeles: autoritățile intervin pentru a limita abuzurile

După incendiile devastatoare din Los Angeles, multe familii care au rămas fără locuință se confruntă cu o creștere bruscă a prețurilor de închiriere, într-un...

Lasconi către Ciolacu: Face glume şi clipuri pe TikTok, dar nu are timp pentru protecţia unor copii vulnerabili

„ A trecut o săptămână de când am aflat de ororile din centrele de copii din Târgu Mureş şi premierul României nu a zis...

Ceremonia de învestire a lui Donald Trump, mutată în interior din cauza gerului extrem

Planurile pentru ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, au fost modificate pe ultima sută de metri. Din cauza prognozei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă