SUA livrează Ucrainei două nave de patrulare pentru a se apăra mai bine în fața amenințărilor tot mai crescute ale Rusiei.
O navă, care transporta două ambarcaţiuni de patrulare recondiţionate, foste ale Gărzii de Coastă a SUA, destinate să consolideze Forţele maritime ucrainene, a tranzitat sâmbătă strâmtoarea Dardanele, după ce Ucraina şi-a exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea pregăti un atac împotriva ei, relatează Reuters, conform agerpres.ro.
Nava care transportă cele două ambarcaţiuni de patrulare din clasa Island a plecat din Baltimore spre portul ucrainean Odesa la 8 noiembrie. Marinarii ucraineni au efectuat deja o instruire aprofundată pe aceste vase în SUA. Ucraina a primit două nave similare în 2019.
Cele două ambarcaţiuni de patrulare fac parte dintr-un pachet de securitate pentru Ucraina în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari din 2014, anul în care Rusia a anexat peninsula Crimeea, iar separatiştii susţinuţi de Moscova au preluat sub controlul lor zone din partea de est a Ucrainei, indică Ambasada SUA la Kiev.
SUA a sărit mereu în ajutorul Ucrainei alături de NATO pentru a o proteja în fața Rusiei
SUA, Ucraina şi NATO au acuzat Rusia de comportament ameninţător la adresa Kievului în ultimele săptămâni, susţinând că aceasta şi-a sporit forţele în apropierea Ucrainei într-un mod neobişnuit.
Rusia afirmă, la rândul ei, că are dreptul să-şi transfere trupele oriunde doreşte pe propriul teritoriu şi că nu plănuieşte să atace pe nimeni.
Kremlinul a avertizat în septembrie că NATO va încălca „linia roşie” rusească dacă îşi va extinde infrastructura militară în Ucraina, iar Moscova a acuzat de atunci Ucraina ş NATO de comportamente destabilizatoare, inclusiv în Marea Neagră.
Kievul şi-a pierdut cea mai mare parte a capacităţilor sale navale în Marea Neagră după anexarea Crimeii de către Rusia, care a rechiziţionat multe dintre navele sale. De atunci, Ucraina a încercat să-şi reconstruiască forţa navală cu ajutorul ţărilor NATO.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat în aceasta vară potenţiala vânzare către Ucraina a până la 16 nave de patrulare de tipul Mark VI şi echipamente militare în valoare de circa 600 de milioane de dolari.
Ucraina, care aspiră să devină membră a NATO, a primit un lot important de muniţie americană la începutul acestui an şi rachete antitanc Javelin, suscitând critici din partea Moscovei, care a declarat că are serioase preocupări de securitate cu privire la perspectiva aderării Ucrainei la NATO într-o zi.
SUA sprijină eforturile Ucrainei de aderare la NATO, în ciuda opoziției și atitudinii ostile a Rusiei din ultima vreme.