SUA susțin că au probe care arată că Rusia ia în calcul acțiuni agresive asupra Ucrainei. Oficialii americani au promis că vor răspunde unor eventuale acțiuni ale Moscovei.
„Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare”, a declarat secretarul de Stat american Antony Blinken la reuniunea NATO de la Riga. Blinken a acuzat Moscova că reuneşte „zeci de mii de soldaţi suplimentari” în apropiere de frontieră.
„Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat o decizie privind invazia. Ştim că el este pe cale să desfăşoare capacitatea de a face acest lucru rapid, dacă ia decizia”, a spus Blinken.
Şeful diplomaţiei americane a insistat asupra faptului că „diplomaţia este singurul mod responsabil de a rezolva această criză potenţială”, în perspectiva unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov în Suedia, joi.
El a avertizat totuşi că orice agresiune din partea Moscovei va avea „consecinţe profunde şi durabile”.
„Am transmis cu claritate Kremlinului că vom riposta, în special printr-o serie de măsuri economice cu impact ridicat pe care ne-am reţinut să le utilizăm în trecut”, a avertizat Blinken.