Vaste regiuni din centrul şi estul Statelor Unite se pregătesc pentru un val de căldură sufocant săptămâna viitoare, cu temperaturi ce ar urma să fie anormal de ridicate pentru luna iunie.
Temperaturile vor creşte săptămâna viitoare din Midwest spre nord-estul ţării.
NWS
Serviciul meteorologic naţional (NWS), a transmis că se aşteaptă „câteva zeci de recorduri” zilnice de căldură.
Acest val urmează să înceapă duminică în centru, până marţi să se răspândească prin Midwest şi nord-est şi va dura aproape întreaga săptămână, potrivit NWS.
„Căldura este principala cauză a deceselor legate de condiţiile meteorologice în majoritatea anilor. Luaţi-o în serios”, a avertizat serviciul meteo.
Capitala Washington şi-a activat deja alerta de „urgenţă căldură” pentru vineri, a declarat primarul Muriel Bowser, şi „se prognozează temperaturi extreme pentru săptămâna viitoare”.
Mercurul termometrelor ar urca până la 38 de grade Celsius pe 23 iunie.
De asemenea, vor fi afectate câteva oraşe mari, de la Chicago până la New York.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, valurile de căldură repetate sunt un marker fără echivoc al încălzirii globale şi este de aşteptat ca aceste valuri de căldură să se înmulţească, să se prelungească şi să se intensifice, scrie Agerpres.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!