1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSUA nu dorește noi locuințe în coloniile evreiești din Cisiordania

SUA nu dorește noi locuințe în coloniile evreiești din Cisiordania

Statele Unite s-au declarat marţi ”profund preocupate” de anunţul Israelului privind construirea a peste 1.000 de noi locuinţe în colonii evreieşti din Cisiordania, relatează AFP, conform agerpres.ro.

”Ne opunem ferm extinderii coloniilor evreiești, care este total contrar eforturilor de a reduce tensiunile şi a asigura calmul şi care subminează perspectivele unei soluţii a două state”, israelian şi palestinian, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, în cadrul unei conferinţe de presă.

Coloniile evreiști noi au fost planificate de Ministerul Construcţiilor

Israelul va construi 1.355 de noi locuinţe pentru colonişti evrei în Cisiordania, a anunţat duminică Ministerul Construcţiilor într-un comunicat.

Aceste noi locuinţe se adaugă celor anunţate în august de autorităţi, adică peste 2.000 care urmează să obţină în această săptămână aprobarea definitivă din partea Ministerului Apărării.

Circa 475.000 de colonişti evrei locuiesc în Cisiordania, unde trăiesc de asemenea 2,8 milioane de palestinieni.

Coloniile evreiești nu sunt dorite de populația palestiniană.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă