7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSUA ar putea trimite vehicule blindate de luptă Bradley în Ucraina

SUA ar putea trimite vehicule blindate de luptă Bradley în Ucraina

Statele Unite(SUA) iau în considerare trimiterea de vehicule de luptă blindate Bradley în Ucraina, a declarat miercuri președintele Joe Biden, relatează CNN.

Întrebat dacă vehiculele Bradley sunt „pe masă” pentru Ucraina, Biden a declarat unui grup de reporteri că „da”.

Bradley este un vehicul blindat conceput pentru a transporta trupe pe câmpul de luptă. Acesta este înarmat cu mai multe arme diferite pentru a proteja echipajul și pentru a ataca ținte ostile.

SUA ar putea anunța transferul de vehicule Bradley în următorul pachet de securitate pentru Ucraina, a declarat un oficial din domeniul apărării, potrivit g4media.ro.

SUA vrea trimiterea de vehicule blindate Bradley în Ucraina, în urma vizitei președintelui Zelenski la Washington în decembrie

Ar fi prima piesă nouă de echipament militar pe care SUA a fost de acord să o trimită Ucrainei în urma vizitei președintelui Volodimir Zelenski la Washington, la sfârșitul lunii trecute.

În timpul acelei vizite, SUA au anunțat că vor trimite Ucrainei rachete de apărare aeriană Patriot, unul dintre cele mai importante și mai avansate sisteme pe care Washingtonul le-a furnizat până acum Kievului.

Dar Zelenski a precizat că va avea nevoie în continuare de mai multe, în condițiile în care războiul din Ucraina se apropie de împlinirea unui an.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat miercuri că SUA intenționează să anunțe un nou pachet de ajutor în următoarele zile sau săptămâni.

SUA au furnizat în trecut alte vehicule blindate Ucrainei, inclusiv vehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected) și vehicule utilitare blindate. De asemenea, SUA au plătit pentru recondiționarea tancurilor T-72 din epoca sovietică.

În acest moment, SUA nu sunt pregătite să trimită tancuri M-1 Abrams, în ciuda cererilor repetate ale Ucrainei, au declarat doi oficiali din domeniul apărării.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Focar de pestă a rumegătoarelor mici, confirmat în Bulgaria. Proprietarii au ascuns boala

Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentelor (BABH) a anunțat confirmarea unui focar de pestă a rumegătoarelor mici în orașul Velingrad, regiunea Pazardjik. Este primul caz...

Ungaria anunță creșterea salariului minim cu 40% până în 2027

Guvernul Ungariei a aprobat o creștere semnificativă a salariului minim cu 40% în următorii trei ani, într-o încercare de a impulsiona economia afectată de...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă