-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialStudiu: De Black Friday, majoritatea românilor caută oferte online, dar 1 din...

Studiu: De Black Friday, majoritatea românilor caută oferte online, dar 1 din 3 preferă magazinele fizice

Intenția de cumpărare este influențată de dorința de a profita de oferte, de a achiziționa produse la prețuri reduse, dar și de a economisi pentru cadourile de Crăciun

Black Friday rămâne evenimentul de shopping al anului în România. Un sondaj realizat de Veranda Mall, care a inclus 1.153 de respondenți, dezvăluie că acest trend este departe de a se diminua: 8 din 10 români vor să profite de reduceri, iar peste jumătate și-au făcut din timp o listă de cumpărături, în special pentru produse electrocasnice mici, haine, parfumuri și cadouri de Crăciun.

Pentru 30% dintre respondenți, bugetul de Black Friday a crescut comparativ cu anul trecut, o ajustare justificată de creșterea prețurilor. 48% dintre cumpărători vor menține același buget ca anul trecut, demonstrând o atitudine prudentă, în timp ce 20% au afirmat că vor cheltui mai puțin.

7 din 10 participanți care și-au mărit bugetul au pregătit din timp o listă detaliată, în timp ce restul preferă să decidă pe moment. Dintre cei care au raportat un buget crescut, 73% indică faptul că sunt interesați de produse premium, cum ar fi gadgeturi și electrocasnice mari.

Cine cheltuiește cel mai mult și pentru ce?

Un procent de 16% dintre respondenți alocă un buget de peste 2.000 de lei, un buget mai mare decât cel din 2023, vizând gadgeturi și electrocasnice mari. La polul opus, 19% plănuiesc să rămână sub un plafon de 600 de lei, iar 17% nu vor depăși 400 de lei, cifre care reflectă preferințele generației Z pentru achiziții online, unde pot compara prețurile și accesa rapid ofertele. 13% s-au orientat către un plafon de maximum 1.500 de lei, iar aproape 15% și-au stabilit bugetul între 800 și 1.000 de lei, semn că există un segment de cumpărători pentru care Black Friday este o oportunitate majoră de achiziție.

Participanții cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani sunt cei mai hotărâți să profite de perioada Black Friday, peste 80% dintre aceștia declarându-și intenția de a face cumpărături în această zi de oferte speciale. Pe de altă parte, grupa de vârstă 51-60 de ani pare să manifeste un interes mai scăzut, doar 59% dintre aceștia plănuind să participe la acest eveniment de cumpărături. Și cei peste 60 de ani (72.22%) sunt interesați să profite de ofertele de Black Friday.

Românii caută gadgeturi, articole fashion și cadouri de Crăciun

Gadgeturile sunt prioritare pentru o treime dintre cumpărători, urmate de haine și încălțăminte (34%). Electrocasnicele mici sunt de asemenea populare (34%), în timp ce parfumurile și produsele de îngrijire personală completează preferințele de top, fiecare cu circa 25% dintre respondenți.

Un loc important pe lista de cumpărături de Black Friday îl ocupă și achiziția de cadouri de Crăciun, aproape un sfert dintre respondenți își folosesc o parte din bugetul de Black Friday pentru aceste achiziții. Cei mai mulți, care alocă sume mai mari de 2000 de lei, sunt bărbați și preferă achizițiile din magazine fizice, pentru a verifica direct calitatea produselor, iar cele mai multe femei se încadrează într-un buget de 400-600 de lei (21%).

La celălalt capăt al spectrului, respondenții care alocă un buget mai mic de 400 de lei sunt cei din Generația Z. Pentru aceștia, gadgeturile se află pe lista preferințelor (16.85%), urmate de articolele fashion (13.11%), în timp ce electrocasnicele și parfumurile sunt căutate cu prioritate de restul segmentelor de vârstă.

Magazine fizice vs. online

Aproximativ 30% dintre consumatori preferă să achiziționeze din magazinele fizice pentru a verifica autenticitatea și calitatea produselor. Totuși, 52% iau decizia de a cumpăra fie online, fie în magazin, în funcție de tipul produsului. Gadgeturile și electrocasnicele mari sunt preferate în mod special în magazinele fizice, unde experiența tangibilă joacă un rol important.

Pentru mulți români, shopping-ul de Black Friday nu e doar o simplă vânătoare de reduceri, este o experiență în sine. Aproximativ 42% preferă o abordare mixtă, căutând produse atât online, cât și în magazine fizice, în căutarea celei mai bune oferte. Această strategie este îmbrățișată de toate grupele de vârstă, inclusiv printre tinerii între 18-24 de ani și cei de peste 60 de ani.

Stocuri limitate și cheltuielile impulsive

Deși Black Friday aduce valuri de reduceri atractive, există și câteva neplăceri pentru cumpărători. Peste 52% dintre participanți se plâng că produsele dorite se epuizează mult prea rapid, mai ales în online, unde cererea depășește, adesea, stocurile. De asemenea, 12% dintre respondenți se confruntă cu probleme tehnice pe site-urile retailerilor, iar 10,4% ajung să cheltuiască mai mult decât plănuiseră, tentați de promoțiile generoase. Cu toate acestea, 16,4% dintre români preferă să vadă produsele direct în magazin, chiar dacă aglomerația poate fi copleșitoare.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Discrepanțe uriașe pe piața agricolă din UE: În România, un hectar de teren arabil costă de 34 de ori mai puțin decât în Malta

România s-a situat printre statele cu prețuri accesibile, cu o medie de 8.414 euro/ha Prețurile terenurilor arabile în Uniunea Europeană au înregistrat variații semnificative în...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă