Serviciul Român de Informaţii(SRI) a anunţat, miercuri, că în cele două plicuri ridicate de la Ambasada Ucrainei din Bucureşti „nu se află conţinut de interes pirotehnic şi nici alte substanţe periculoase”, dar sunt „fragmente de ţesuturi organice”, care vor fi analizate.
„În urma primelor analize de laborator, s-a constatat că în plicuri nu se află conţinut de interes pirotehnic şi nici alte substanţe periculoase. Menţionăm că analizele specifice au arătat că plicurile conţin fragmente de ţesuturi organice, iar pentru stabilirea provenienţei acestora este necesară o analiză suplimentară pe care o vor efectua instituţiile abilitate ale statului. Pe componenta prevăzută de atribuţiile legale pe care le are SRI, verificările întreprinse de noi s-au finalizat”, se precizează într-un comunicat al SRI, transmite agerpres.ro.
SRI spune că cele două plicuri de la Ambasada Ucrainei nu au conținut periculos, dar alerta în Europa e sporită pe această temă
Marţi, poliţiştii Secţiei 1 din Capitală au fost sesizaţi cu privire la faptul că la sediul unei ambasade din Sectorul 1 au fost primite două plicuri ce ar avea un conţinut suspect, acestea fiind ridicate în vederea expertizării de către SRI.
Poliţia spaniolă a confiscat, luni, alte trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni la un oficiu poştal, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, potrivit agenţiilor de presă Ukrinform şi DPA. Numărul total de ameninţări la adresa instituţiilor diplomatice ucrainene din străinatate a ajuns astfel la 21 de cazuri, a arătat purtătorul de cuvânt.
Colete însângerate conţinând ochi de animale au ajuns săptămâna trecută la ambasade ucrainene din mai multe ţări. Înainte de aceasta, o serie de scrisori-capcană au fost trimise mai multor instituţii din Spania, într-unul din cazuri un agent de securitate fiind rănit uşor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!