Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a diplomatului rus Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.
Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, Valery Kuzmin.
Potrivit unor surse din proximitatea MAE, la sediul Ministerului, ambasadorului Federației Ruse i s-a pus în vedere și obligativitatea părăsirii teritoriului României, de către Alexey Grishaev, în termen de 48 de ore. Grishaev a funcționat din 2018 ca atașat militar adjunct la Ambasada Rusiei din București fiind, în realitate, ofițer GRU (serviciul rus de informații al armatei).
Conform surselor, Grishaev a fost interesat să recruteze cetățeni români care să îl sprijine în colectarea de informații din interiorul Guvernului României, informații ce țin în principal de politica externă a României, de Armată și de sistemul național de securitate energetică.
Grishaev a căutat să monitorizeze și să colecteze informații din spectrul militar, precum cele legate de activitatea forțelor NATO, angajându-se, prin metode clandestine, în activități de spionaj pe teritoriul României, activitățile și acțiunile sale fiind, însă, lipsite de succes în tentativa de a obține date legate de România, Alianța Nord Atlantică, Uniunea Europeană și interesele americane în regiune.
Până la această oră, Ambasada Rusiei nu a publicat niciun punct de vedere oficial. Vom reveni cu amănunte.
(Știre în curs de updatare)