14.2 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăPoliticăSorin Grindeanu cere urgentarea pentru terminarea lucrărilor la autostrada Ploiești-Buzău

Sorin Grindeanu cere urgentarea pentru terminarea lucrărilor la autostrada Ploiești-Buzău

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le cere constructorilor să se mobilizeze mai eficient pentru terminarea lucrărilor la loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Ploieşti-Buzău. El a făcut joi o vizită pe şantierul autostrăzii, care se întinde pe o distanţă de 63,25 kilometri.

„Le-am solicitat constructorilor să se mobilizeze mai bine în punctele critice (pasajele de la km 7 şi km 38)”, spune Grindeanu, subliniind importanţa finalizării acestor loturi până la sfârşitul lunii noiembrie.

De asemenea, ministrul a cerut ca Nodul Dumbrava să fie completat tot în această perioadă, facilitând astfel conexiunea între Autostrada A3 (Bucureşti-Ploieşti) şi secţiunea A7 dintre Dumbrava şi Pietroasele.

„Până la finalizarea Lotului 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău), descărcarea de pe primele două loturi se va face la km 47,8, în formulă provizorie, în DN2 şi DN1B”, adaugă Grindeanu.

CNAIR anunță deschiderea a noi kilometri din autostrada A7 a Moldovei

CNAIR a anunţat câţi kilometri de autostradă ar urma să fie gata până la finalul anului, în România. Şoferii abia aşteaptă să circule pe şoselele de mare viteză, mai ales cei care sunt nevoiţi să tranziteze “Drumul Morţii”, aşa cum este numit E85.
Veştile sunt bune! În această toamnă, conducătorii auto vor putea scuti mult timp circulând pe zeci de noi kilometri pe Autostrada Moldovei sau pe cea spre Craiova.

Câţi kilometri de autostradă vor fi deschişi până în decembrie 2024?

CNAIR aduce veşti bune pentru şoferii din România. Anul acesta s-ar putea încheia cu 260 de kilometri de autostradă şi drum expres daţi în folosinţă. De departe, spun oficialii, A7 este campioana în 2024. Până în luna august, au fost deschişi 37 de kilometri de drum de mare viteză (24 din A0 Sud și 13 din drumul de legătură Oradea – A3), reţeaua totală ajungând acum la 1.115 kilometri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ionuț Moșteanu (USR): Există o majoritate la limită fără USR, dar partidele au promis o coaliție mai solidă

Partidele au reconfirmat decizia de a avea un candidat unic pentru alegerile prezidențiale din partea alianței proeuropene Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat marți...

Adjunctul șefului Administrației Fiscului Harghita, arestat pentru corupție și divulgarea unor informații confidențiale

Andras Kurko ar fi derulat tranzacții comerciale și operațiuni bancare, obținând foloase materiale necuvenite Andras Kurko, adjunctul șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Harghita,...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă