Uniunea Europeană va lansa în 2025 noul sistem biometric de trecere a frontierei, Entry/Exit System (EES), destinat cetățenilor din afara blocului comunitar care călătoresc în spațiul Schengen.
După mai multe amânări, Comisia Europeană a propus începerea treptată a operațiunilor pentru acest sistem inovator, cu un termen de șase luni pentru implementarea completă la fiecare punct de trecere a frontierei.
Sistemul EES se aplică cetățenilor din afara UE, inclusiv celor din Marea Britanie, care intră în spațiul Schengen pentru vizite, vacanțe sau afaceri, având dreptul de a sta până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.
Călătorii vor trebui să-și scaneze pașapoartele sau alte documente de călătorie la chioșcuri self-service la fiecare trecere a frontierei externe a UE.
Sistemul va înregistra datele personale, biometrice (scanări faciale și amprente), data și locul intrării și ieșirii. Aceste date biometrice vor fi colectate o dată la trei ani și vor putea fi utilizate pentru mai multe călătorii.
EES nu se aplică cetățenilor și rezidenților UE sau persoanelor cu vize de ședere pe termen lung.
Motivele implementării și statele vizate
Uniunea Europeană implementează EES pentru a îmbunătăți securitatea la frontieră, a preveni intrările ilegale și a identifica persoanele care depășesc perioada permisă de ședere în spațiul Schengen.
Sistemul va fi aplicat la punctele de frontieră din toate statele membre UE, cu excepția Ciprului și Irlandei, și în patru țări non-UE care fac parte din spațiul Schengen: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Provocările implementării
Deși data exactă a lansării va fi stabilită în următoarele luni, Germania și Țările de Jos au semnalat deja dificultăți în adoptarea rapidă a sistemului, invocând lipsa testării practice.
Aceste state, care primesc anual peste 100 de milioane de turiști, și-au exprimat îngrijorarea privind funcționalitatea tehnologică și logistică a EES.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!