Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Auckland și la Openul Australiei, din cauza unor probleme medicale.
Simona Halep a declarat forfait pentru turneul de la Auckland şi Openul Australiei
Jucătoarea română a declarat că, după ce a jucat la Abu Dhabi, a resimțit din nou dureri la genunchi și umăr, iar, în urma discuțiilor cu echipa sa, s-a hotărât să amâne începutul sezonului.
Simona Halep le-a mulțumit organizatorilor celor două turnee pentru wild card-uri, dar și-a exprimat regretul că nu va putea participa de această dată.
Halep a menționat că va lua o pauză pentru a se recupera și că își dorește să revină în competiții la turneul din Cluj, care va avea loc între 1 și 9 februarie 2025. Aceasta a declarat că abia așteaptă să joace în fața fanilor români, care îi oferă un sprijin extraordinar.
Turneul WTA 250 de la Auckland se va desfășura între 30 decembrie și 5 ianuarie, iar Openul Australiei, primul Grand Slam al anului, va începe pe 6 ianuarie și se va încheia pe 26 ianuarie.
„Vă salut, prieteni.
Am vrut să vă urez Sărbători fericite și să vă dau o mică veste. După ce am jucat la Abu Dhabi, din păcate am simțit din nou dureri și la genunchi și la umăr.
După ce am discutat cu echipa mea, am ajuns la concluzia că este mai bine să amân startul sezonului.
Nu este ceea ce mi-aș fi dorit și vreau să le mulțumesc organizatorilor de la Auckland și Australian Open pentru wild card-urile pe care mi le-au oferit. Îmi pare rău că nu voi putea participa de această dată.
Mă voi reface și sper ca următorul meu turneu să fie cel de la Cluj, la care abia aștept să joc în fața fanilor români”, a scris Simona Halep, pe Instagram.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!