Simona Halep își va începe sezonul de zgură în Portugalia, după ce a acceptat wild card-ul oferit de organizatorii turneului de categorie WTA 125 de la Oeiras.
După ce a revenit în circuitul WTA la Miami Open, Simona Halep se pregătește să își înceapă sezonul de zgură, suprafața pe care a realizat cele mai mari performanțe ale carierei.
Fostul lider mondial va fi vedeta turneului WTA 125 de la Oeiras, care se va desfășura în perioada 15-21 aprilie pe terenurile de zgură din complexul de tenis Jamor. Românca în vârstă de 32 de ani a acceptat wild card-ul oferit de organizatori, astfel că va avea ocazia să debuteze sub bagheta noului antrenor Carlos Martinez în Portugalia.
„Sunt foarte încântată că am putut să adaug un nou turneu în calendarul meu. După revenirea în circuitul WTA îmi doresc să joc cât mai multe meciuri, iar acceptarea acestui wild card îmi oferă oportunitatea de a face acest lucru în fața publicului portughez. Vreau să le mulțumesc organizatorilor turneului pentru că mi-au oferit această șansă”, a declarat fostul lider mondial pentru portalul bolamarela.pt.
La turneul din Portugalia vor participa doar câteva jucătoare din prima sută mondială. Dintre acestea, le enumerăm pe Kristina Mladenovic (fost număr 10 mondial, actualmente locul 56 WTA), Viktorija Golubic (71 WTA), Bernarda Pera (81 WTA), Yanina Wickmayer (88 WTA) sau Clara Tauson (91 WTA).
Dacă se va impune la Oeiras, Simona Halep ar avea șansa de a face un salt impresionant în clasamentul WTA. Cu cele 125 de puncte acordate câștigătoarei, tenismena noastră ar ajunge în primele 450 de jucătoare ale lumii. În acest moment, Halep ocupă locul 1144 WTA, cu doar 10 puncte.
Aceasta va fi prima apariție a Simonei Halep la un turneu organizat în Portugalia din 2011, când a fost învinsă în primul tur al fostului Estoril Open de viitoarea campioană Anabel Medina Garrigues.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!