7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSilviu Prigoană s-a stins din viață. I s-a făcut rău, într-un restaurant...

Silviu Prigoană s-a stins din viață. I s-a făcut rău, într-un restaurant din Bran

Silviu Prigoană mâncase și a spus că se simte rău

Update, 16.20: Potrivit ultimelor informații, Silviu Prigoană a avut un puseu de tuse, după care s-a prăbușit lângă masă. Au fost inițiate manevre de resuscitare timp de 50 de minute, de către echipajul SMURD Moieciu. Nu a răspuns manevrelor și a fost declarat decesul.

„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul unității de Parchet competente”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov, pentru HotNews.ro.

Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani a murit, marți, la ora 15.30, într-un spital din Brașov, după ce i s-a făcut rău, într-un restaurant din Bran. A fost resuscitat la fața locului, dar medicii nu au mai putut să facă nimic, ca să-l salveze.

Silviu Prigoană a fost patronul uneia dintre cele mai mari firme de salubritate și a candidat fără succes la Primăria Capitalei, în 2012.

Născut în decembrie 1963 la Gherla, județul Cluj, a fost om de afaceri și fondator al mai multor posturi de televiziune. A deținut acțiuni la compania Rosal Grup și a avut o carieră politică, fiind deputat la București din partea PDL în perioada 2008-2012. A înființat posturile de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV.

Silviu Prigoană avea mai multe stenturi la inimă și în fiecare an se ducea la cardiologie în Germania pentru control.

Acesta a fost căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu, cu care are doi fii, Honorius și Silvius. Din 2016, era căsătorit cu Mihaela Prigoană.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...

Microsoft își extinde soluțiile de AI: Modele interne și externe pentru reducerea dependenței de OpenAI

Microsoft lucrează intens la integrarea unor modele de inteligență artificială dezvoltate intern și de alte terțe părți în platforma sa Microsoft 365 Copilot. Potrivit surselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă