Serghei Șoigu a făcut mai multe schimbări la conducerea forțelor armate și l-a numit pe Valeri Gherasimov comandant al forțelor combinate care luptă în Ucraina.
Ministrul apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, a făcut miercuri noi numiri la conducerea „operaţiunii militare speciale” din Ucraina, informează Reuters şi TASS, iar comandant al Forţelor armate combinate care luptă în Ucraina a fost numit şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov.
Adjuncţi ai săi au fost numiţi comandantul Forţelor Aerospaţiale ruse generalul Serghei Surovikin, comandantul Forţelor Terestre generalul Oleg Saliukov, precum şi şeful-adjunct al Statului Major al armatei ruse, general-locotenentul Aleksii Kim, a precizat Ministerul Apărării rus, potrivit agerpres.ro.
Valeri Gherasimov este noul comandant al forțelor militare combinate din Ucraina ce-l va înlocui pe Surovikin, aflat la conducere din octombrie 2022
Potrivit ministerului rus, decizia privind majorarea nivelului de conducere al „operaţiunii militare speciale” din Ucraina este legată de „extinderea anvergurii obiectivelor vizate, necesitatea organizării unei cooperări mai strânse între tipurile de trupe ale forţelor armate, precum şi de majorarea calităţii tuturor formelor de aprovizionare şi a eficienţei conducerii” acestor forţe.
În octombrie anul trecut, Şoigu l-a numit comandant al Forţelor armate combinate din Ucraina pe Surovikin, care din 2017 este comandantul Forţelor Aerospaţiale ale Rusiei.
La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.
Analiza lui Valeri Gerasimov acuză România că tace și face în războiul din Ucraina
O analiză a lui Valeri Gerasimov, șeful Statului Major rus, aduce printre elementele subliniate că România tace și face în războiul din Ucraina.
Şeful Statului Major rus, Valeri Gerasimov, a indicat care este obiectivul Armatei: cucerirea Doneţkului, regiunea de est care este scena unor lupte aprige, cu pierderi imense.
Pentru general, în acest moment, ar fi vorba despre o „stabilizare” a frontului.
Washingtonul susţine că a strâns informaţii cu privire la furnizarea de către regimul Kim de muniţie şi rachete pentru Brigada Wagner, compania de mercenari foarte activă în Donbas.
Acuzaţia a fost imediat respinsă de nord-coreenii care, între timp, au efectuat testul de rachetă numărul 91 în cursul acestui an, trăgând două portavioane cu rază scurtă de acţiune.
Informaţiile americane au adăugat şi o cifră despre Wagner: 50.000 dintre oamenii săi sunt angajaţi pe front, dintre aceşti 10.000 sunt „profesionişti”, iar restul este alcătuit din elemente adunate peste tot, inclusiv din închisori, conform alephnews.ro.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!