3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSocialSenatul a votat! Fără agenții de pariuri și păcănele în orașe! Licenţa,...

Senatul a votat! Fără agenții de pariuri și păcănele în orașe! Licenţa, acordată în funcţie de numărul de locuitori

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea legislativă prin care licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.

O altă prevedere a propunerii legislative – care a fost iniţiată de un grup de parlamentari de la PSD şi adoptată de Senat – stipulează că „spaţiul propus este situat la cel mult 50 m de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti”.

„Spaţiul propus nu este situat în incinta sau pe o rază de 300 m a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestora, a unor locuri de joacă pentru copii definite ca orice spaţiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii, a parcurilor, a unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi alte asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora”, se mai arată în noua formă a actului normativ.

Pentru protejarea jucătorilor de riscul de dependenţă şi pierderi financiare semnificative asociate jocurilor de noroc, numărul maxim de mijloace pentru jocurile de tip slot-machine aflate într-o locaţie şi exploatate de acelaşi operator economic se reduce de la 75 la 20.

Amenda pentru permiterea accesului minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc constituie contravenţie şi se sancţionează la prima abatere cu amendă de la 100.000 la 200.000 lei, adică dublul cuantumului în vigoare. La a doua abatere, licenţa de organizare a jocurilor de noroc a operatorului este suspendată timp de şase luni, iar la a treia abatere licenţa este anulată fără posibilitatea de licenţiere a aceluiaşi operator timp de trei ani, se mai stipulează în proiectul de act normativ.

De asemenea, în localitățile cu mai puțin de 5.000 de locuitori nu se poate acorda autorizație de exploatare a jocurilor de noroc. Acest lucru presupune ca sălile de jocuri de noroc să dispară din comunele care au sub 5.000 de locuitori.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

Libanul are ca prioritate trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria

Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre...

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...
Ultima oră
Pe aceeași temă